Focul Sfântului Elmo (cunoscut şi ca Lumina Sfântului Elmo) - este un fenomen electric ce se produce în momentele premergătoare orajelor (descărcărilor electrice).
În fapt, focul Sfântului Elmo este o descărcare de tip corona.
Numele focului provine de la Sf. Erasmus de Formiae (numit de italieni Elmo), care este patronul marinarilor.
Aceştia asociau numele Sf. Elmo de producerea, pe corăbiile lor, a fenomenului (globuri strălucitoare de lumină). Fizic, focul Sf. Elmo este un glob strălucitor de culoare albastru sau violet, ce apare, în anumite condiţii, pe structurile înalte, ascuţite, precum sunt: paratrăsnetele, catarge, clopotniţe şi hornuri, dar şi pe aripile avioanelor. Focul Sf. Elmo poate să se ivească pe frunze, iarbă şi chiar la capetele ascuţite ale unor cornute. De multe ori apariţia focului Sf. Elmo este însoţită de un zgomot sâsâit sau bâzâit.
Între martorii comportării unui asemenea fenomen, se numără şi Michael Dedman care, în 1750, presupunea că, pe timpul unei furtuni, un fulger, produs între un paratrăsnet şi un corn, a dus la aparţia focului Sf. Elmo.
Explicaţie ştiinţifică
În ciuda numeroaselor referinţe la Sf. Elmo, „focul” este, de fapt, o plasmă.
Câmpul electric din jurul obiectelor amintite mai sus produce ionizarea moleculelor de aer, dând naştere unui glob abia perceptibil, dar uşor vizibil în condiţii de întuneric. Pentru a se produce focul Sf. Elmo sunt necesari circa 100÷3000 kV/m; oricum, şi acest lucru este în mare parte dependent de geometria obiectelor implicate.
Vârfurile ascuţite ale obiectelor necesită nivele mici de tensiune pentru a genera acelaşi fenomen, deoarece câmpurile electrice sunt mai concentrate în zonele de curbură mare, aşa încât descărcările sunt mai intense la capetele mai ascuţite ale obiectelor.
Focul Sf. Elmo, ca şi scânteile normale, pot apare atunci când tensiunile electrice mari afectează un gaz. În timpul furtunilor cu trăsnete, atunci când pământul se încarcă electric, aerul dintre nori şi pământ se află sub mari valori ale tensiunii electrice şi, drept urmare, poate fi văzut focul Sf. Elmo. Tensiunea izolează moleculele de aer şi gazele încep să strălucească.
Azotul şi oxigenul din atmosfera Pământului produce lumina fluorescent albastră sau violetă a focului Sf. Elmo; într-un fel, destul de asemănător cu mecanismul de funcţionare a tuburilor fluorescente.
Un mic istoric al observaţiilor
În Grecia antică, acest tip de „foc” a fost numit, pe de-o parte, „Elena”, pe de altă parte, „Castor şi Pollux”. Uneori, era asociat cu focul elementar grecesc, precum şi cu unul dintre elementele lui Paracelsus, în special, cu salamandra sau, alteori, cu o creatură similară.
Marinarii galezi îl ştiau drept canwyll yr ysbryd („spiritul lumînărilor”) sau canwyll yr ysbryd glân („lumânările Duhului Sfânt), sau „lumânările Sfântului David”.
În China, se credea că zeiţa protectoare a marinarilor Mazu produce o flacără eterică în vârful catargului corabiei pentru a orienta şi binecuvânta pe marinarii rătăciţi. Focul Sf. Elmo este cunoscut drept „focul lui Mazu”.
Referiri la focul Sf. Elmo pot fi găsite şi în operele lui Iulius Cezar sau jurnalul de călătorie, cu Ferdinand Magellan, al lui Antonio Pigafetta. Focul Sf. Elmo, cunoscut drept „corposants” sau „corpusants” de la cuvintele portugheze corpo santo („trup sfânt”), a fost un fenomen descris în The Lusiads.
Charles Darwin consemnase fenomenul pe când era la bordul corabiei Beagle. Când corabia ancorase noaptea în estuarul Rio de la Plata, el scria într-o scrisoare adresată lui J.S. Henslow:
Mulţi marinari ruşi au văzut, de-a lungul anilor, focul Sf. Elmo şi au povestit despre el. După ruşi, focul este atribuit Sfântului Nicolae sau este numit „luminile Sf. Petru”. Uneori, focul este al Sf. Elena sau Sf. Hermes, poate prin confuzie lingvistică.
Mai recent, pe 24 iunie 1982, avionul companiei British Airways - cursa 9, a cunoscut fenomenul focului Sf. Elmo. Atât echipajul, cât şi călătorii, au văzut, pe marginile ascuţite ale aripilor aeronavei, strălucind bule de lumină asemănătoare jerbelor de scântei ce apar în urma sablării unor suprafeţe metalice.
Misterios sau nu, focul Sfântului Elmo se produce spectaculos.
În fapt, focul Sfântului Elmo este o descărcare de tip corona.
Numele focului provine de la Sf. Erasmus de Formiae (numit de italieni Elmo), care este patronul marinarilor.
 |
| Focul Sfântului Elmo - ilustraţie din cartea „The Aerial World” de Dr. G. Hartwing |
Între martorii comportării unui asemenea fenomen, se numără şi Michael Dedman care, în 1750, presupunea că, pe timpul unei furtuni, un fulger, produs între un paratrăsnet şi un corn, a dus la aparţia focului Sf. Elmo.
Explicaţie ştiinţifică
În ciuda numeroaselor referinţe la Sf. Elmo, „focul” este, de fapt, o plasmă.
Vârfurile ascuţite ale obiectelor necesită nivele mici de tensiune pentru a genera acelaşi fenomen, deoarece câmpurile electrice sunt mai concentrate în zonele de curbură mare, aşa încât descărcările sunt mai intense la capetele mai ascuţite ale obiectelor.
Focul Sf. Elmo, ca şi scânteile normale, pot apare atunci când tensiunile electrice mari afectează un gaz. În timpul furtunilor cu trăsnete, atunci când pământul se încarcă electric, aerul dintre nori şi pământ se află sub mari valori ale tensiunii electrice şi, drept urmare, poate fi văzut focul Sf. Elmo. Tensiunea izolează moleculele de aer şi gazele încep să strălucească.
Azotul şi oxigenul din atmosfera Pământului produce lumina fluorescent albastră sau violetă a focului Sf. Elmo; într-un fel, destul de asemănător cu mecanismul de funcţionare a tuburilor fluorescente.
Un mic istoric al observaţiilor
În Grecia antică, acest tip de „foc” a fost numit, pe de-o parte, „Elena”, pe de altă parte, „Castor şi Pollux”. Uneori, era asociat cu focul elementar grecesc, precum şi cu unul dintre elementele lui Paracelsus, în special, cu salamandra sau, alteori, cu o creatură similară.
| St. David of Wales |
Marinarii galezi îl ştiau drept canwyll yr ysbryd („spiritul lumînărilor”) sau canwyll yr ysbryd glân („lumânările Duhului Sfânt), sau „lumânările Sfântului David”.
| Zeiţa Mazu Protectoarea marinarilor |
În China, se credea că zeiţa protectoare a marinarilor Mazu produce o flacără eterică în vârful catargului corabiei pentru a orienta şi binecuvânta pe marinarii rătăciţi. Focul Sf. Elmo este cunoscut drept „focul lui Mazu”.
Referiri la focul Sf. Elmo pot fi găsite şi în operele lui Iulius Cezar sau jurnalul de călătorie, cu Ferdinand Magellan, al lui Antonio Pigafetta. Focul Sf. Elmo, cunoscut drept „corposants” sau „corpusants” de la cuvintele portugheze corpo santo („trup sfânt”), a fost un fenomen descris în The Lusiads.
Charles Darwin consemnase fenomenul pe când era la bordul corabiei Beagle. Când corabia ancorase noaptea în estuarul Rio de la Plata, el scria într-o scrisoare adresată lui J.S. Henslow:
„Totul este în flăcări, - cerul cu fulgere, - apa cu particule luminoase, chiar şi catargele sunt marcate cu o flacără albastră.”Despre focul Sf. Elmo s-a vorbit şi în 1453, atunci când musulmanii asediau Constantinopole. Se observase focul pe vârful catargului corabiei Hipodrom. Bizantinii au considerat că acesta este un semn al lui Christos, care avea să vină curând pentru a distruge armatele musulmane. Potrivit lui George Sphrantez, focul a dispărut cu câteva zile înainte de căderea Constantinopolului. Musulmanii ar fi cucerit Constantinopole, iar Imperiul Bizantin s-a terminat.
Mulţi marinari ruşi au văzut, de-a lungul anilor, focul Sf. Elmo şi au povestit despre el. După ruşi, focul este atribuit Sfântului Nicolae sau este numit „luminile Sf. Petru”. Uneori, focul este al Sf. Elena sau Sf. Hermes, poate prin confuzie lingvistică.
Mai recent, pe 24 iunie 1982, avionul companiei British Airways - cursa 9, a cunoscut fenomenul focului Sf. Elmo. Atât echipajul, cât şi călătorii, au văzut, pe marginile ascuţite ale aripilor aeronavei, strălucind bule de lumină asemănătoare jerbelor de scântei ce apar în urma sablării unor suprafeţe metalice.
Misterios sau nu, focul Sfântului Elmo se produce spectaculos.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu