Ţii minte focul, chinul, primăvara,
Tot viscolul aprins ce bântuise?
El ne adunase, el ne învrăjbise,
El ne mâna, învolburându-şi para.
Dar de pe-atunci, când nu se potolise
Furtuna vârstei, cea dintâi, amara,
Când tinereţii-i mai duceam povară,
Noi încă ne uneam prin alte vise.
Şi dacă azi nimic nu ne desface,
Şi trecem în deplina-mbrăţişare,
E că-mpreună nu aflarăm pace,
Ci căutarăm focu-ncins în zare,
Şi rostul lumii care se preface,
Şi-al nostru, celor trecători sub soare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu