Pasărea de foc

Iată un subiect foarte interesant, care a înflăcărat imaginaţia omului, de-a lungul timpurilor, pendulând între legendă şi realitate. Pasărea de foc are un loc special pentru umanitate, fiind prezentă pretutindeni sub diverse identităţi.

Pasărea Phoenix

Cea mai cunoscută dintre toate este pasărea Phoenix cunoscută din Orientul Mijlociu până la Mediterana şi Europa. Potrivit mitologiei greceşti, pasărea Phönix este de o frumuseţe neasemuită, care nu moare niciodată, ci se mistuie în flăcări, renăscându-se din propria cenuşă. Longevitatea ei este extraordinară, fiind diferită de la autori la autori:  între 500 şi 13.000 de ani. Este o specie unică.

Pasărea Phoenix

Ea seamănă, ca formă, cu vulturul, dar se deosebeşte de acesta prin penajul spledid colorat, cu pete de purpură şi aur (două culori nobile şi cu o evidentă semnificaţie simbolică), ceea ce o face mai frumoasă decât cel mai minunat păun. Hesiod afirmă că durata de viaţă a păsării Phoenix este de 957 de ani.
În lucrarea „Istorii”, Herodot descrie Phoenix ca având pene aurii şi roşii şi apărând în Egipt o dată la 500 de ani.

Atunci când lunga sa viaţă este pe terminate, ea îşi simte sfârşitul, îşi face un cuib din plante aromatice şi tămâie şi, apoi, dă foc cuibului, arzând odată cu el. Din cenuşa rămasă se naşte o altă pasăre, de aceeaşi specie.

Aceasta o îngroapă pe cea care i-a dat viaţă, punându-i rămăşiţele într-un înveliş de smirnă şi tămâie în formă de ou, după care îl duce la sanctuarul din Heliopolis.
Se spune că acest ou a plutit pe Oceanul Primordial.

În „Idile”, Claudius Claudianus portretizează astfel pasărea Phoenix: „Ochii săi scânteiează de o lumină tainică, în jurul gâtului penele îi strălucesc ca flacăra, deasupra capului are o creastă roşie al cărei vârf luceşte ca o stea şi revarsă întunericul nopţii o lumină senină, picioarele îi sunt roşii ca purpura de Tyr, un cerc de azur îi învăluie aripile, iar partea superioară îi este împodobită cu pene aurii.”


Pasărea Phoenix la egipteni
În unele mituri cosmogonice egiptene, pasărea Benu este fiinţa cea mai bătrână din lume.
Când prima bucată de pământ ieşise din apele întunecate ale Haosului, strălucitoarea pasăre Benu coborâse pe movila primordială. Ţipătul ei era primul sunet auzit vreodată. Cele mai timpurii referiri la pasărea Benu o descriu ca fiind o codobatură galbenă, dar ulterior va fi prezentată ca un bâtlan.

Pasărea Benu

Termenul de Benu provine dintr-un verb de origine egipteană, care are sensul de „a răsări”, „a străluci”. Se poate ca, iniţial, pasărea Benu să fi fost identificată cu Venus, ca Luceafărul, fiind astfel precursorul creaţii în zorii zilei. Ţipătul pasării Benu reprezintă punctul când timpul începuse. Totodată, ea este pasărea care anunţă sfârşitul timpului şi reîntoarcerea în lumea haosului. 

Pasărea Benu

În Textele de la Piramide, pasărea Benu este asociată cu zeul creator al Soarelui. La Heliopolis, centrul închinării solare, pasărea s-ar aşeza pe piatra de benben (un obelisc primitiv) sau în ramurile unei sălcii sacre. Când faraonii ar ajunge la o perioadă de domnie de 30 de ani, aceştia rugau o pasăre sacră să le reînnoiască puterea şi vitalitatea.
Zeii Ra şi Osiris pot fi identificaţi cu pasărea Benu, expresie a „cunoaşterii secrete” corelate cu cei doi zei. Ca manifestare a lui Osiris, pasărea Benu conduce spiritele celor morţi prin pericolele lumii subterane. Unele vrăşi din Cartea Morţilor invocă transformarea morţilor în pasărea Benu, pentru a putea călători liber între cele două lumi.
Se pare că pasărea Benu a fost prototipul mitului clasic al pasării Phoenix, creatură unică pe Pământ, neavând semeni.
Grecii au adoptat pasărea Phoenix ca emblemă a ciclurilor vieţii şi ale morţii, a eternelor renaşteri din propria cenuşă.

Pasărea Phoenix la chinezi

Pasărea Fenghuang

Mitologia chineză aminteşte de o pasăre fabuloasă, care se aseamănă păsării Phoenix, numită fenghuang („feng”-masculul, iar „huang”-femela). Despre ea se pomenşte în opera anonimă „Cartea munţilor şi mărilor” (Shan hai jing). Deşi pasărea întruchipează dualitatea des întâlnită în filozofia chineză, Fenghuang este imaginată ca fiind o singură pasăre, simbolizând carcateristici superioare, de rang imperial. Potrivit enciclopediei chineze „Explicarea semnelor” (Shou weng), din sec. I D.H., „Fenghuang are cioc de cocoş, guşă de rândurică, gât de şarpe, pe trup desene ca de dragon, coadă de peşte; din faţă arată ca o lebădă, din spate ca un unicorn, iar spinarea pare de broască ţestoasă”. Această pasăre apare rar, iar atunci când o face, se instaurează o pace magnifică, pacea Raiului pe Pământ.

Pasărea de foc

Pasărea Phoenix la ruşi

Mitologia rusă se referă la o pasăre miraculoasă, Pasărea de foc (жар-птица, jar-ptița), cu penele de strălucitoare ca aurul şi ochii scânteietori precum cristalul. Apariţiile ei nocturne, prin grădini şi câmpuri, sunt pline de mii de luminiţe. Se spune că doar o singură pană de a ei poate să ilumineze o întreagă cameră. Tinereţea, frumuseţea şi nemurirea ei se datorează faptului că mănâncă mere de aur. Atunci când cântă, din plisc îi cad perle, iar trilul ei are darul de însănătoşi pe cei bolnavi, de a le reda vederea celor orbi.

Phoenix în lume

În toată lumea această pasăre fabulosă este prezentă sub diverse înfăţişări şi, aproape ca o însuşire comună, ea simbolizează ezoteric nemurirea spiritului şi reîncarcarea. Pasărea Phoenix este pentru om un reper al puterii de depăşire a greutăţilor vieţii noastre, un simbol al dragostei nemuritoare. Nu întâmplător, Pasărea Phoenix, o pasăre legendară, se regăseşte în creaţiile multor artişti din lume.

Poate cea mai cunoscută lucrare pe această temă este muzica de balet compusă de Igor Stravinski: Pasărea de foc.

Şi să nu uităm aici de grupul românesc de muzică rock, de cea mai mare notorietate, cel puţin în Europa: Phoenix (metamorfozată în Transsylvania Phoenix).

Aşadar, să privim cu încredere la viaţa noastră, să încercăm să depăşim vicisitudiniile cu care ne confruntăm aproape cotidian, alegând noi şi noi soluţii, ca într-o permanentă renaştere inspirată de Pasărea de foc (Phoenix).